Ce salariu avea, de fapt, Nicolae Ceaușescu. Câți lei primea în fiecare lună și cât ar fi însemnat această sumă acum, în zilele noastre
„15.000 de lei era salariul lunar al presedintelui Romaniei prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai putin decat el, viceprim-ministrul cu doua mii de lei mai putin, iar noi, ministrii, aveam mai putin”, a declarat pentru gds.ro Petre Gigea, fostul consilier financiar al lui Nicolae Ceausescu.
Petre Gigea a mai spus şi faptul că șeful statului nu era de acord cu pensiile mari. Așa că oferea salarii angajților pe bza indemnizațiilor, pentru a nu crește valoarea pensiei.
„O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizatia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei, deoarece Ceausescu nu accepta ideea unor pensii mari”, a mai spus Petre Gigea.
Care a fost ultima dorinţă a lui Nicolar Ceauşescu înainte să fie executat
Potrivit celor din anturajul său, Nicolae Ceaușescu intenționa să deschidă… o Bancă Mondială la București. Ar fi urmat ca banca să aibă sediul chiar în Casa Poporului, fiind vorba despre parteneriat cu China, Egipt, Iran, Libia, țările arabe din Golf, plus alte țări în curs de dezvoltare, printre care și Iugoslavia.
Nicolae Ceaușescu dorea să finanțeze economiile emergente din Africa și Orientul Mijlociu. Totodată, dictatorul preconiza ridicarea României la statut de putere internațională prin exploatarea rezervelor imense de aur și de metale rare.